Impresii ale vizitatorilor culese din Cartea de Impresii a Muzeului Județean Ialomița

„O deosebită impresie despre istoria neamului, adunată și păstrată în muzeul din Slobozia. Ne-am simțit puțin în pielea strămoșilor noștri și le dorim tuturor coloboratorilor , muzeului, precum și întregului ținut, mult, mult noroc, sănătate și să ne vedem mai des. Cu stimă, respect și multă dreptate!”

Gheorghe Mândru, actor la Teatrul

” B. P. Hașdeu”, Cahul (20.10.2005)

 

„Pășim în universul cunoașterii numai atunci când recunoaștem cu adevărat valorile morale și spirituale. ”

Camelia, clasa a IX-A, Liceul                                                                                          Pedagogic „Matei Basarab” (2005)

” Am rămas profund impresionați de expozițiile vizitate în cadrul Muzeului Județean de Arheologie din mun. Slobozia. Cea mai mare valoare sentimentală o are drapelul purtat la Alba Iulia (evident). Glorie eternă eroilor jud. Ialomița căzuți în Războiul Sfânt de  Eliberare Națională din 1918. Patrie sau Moarte! Vom învinge!”

Membrii P.R.M. Prahova (12.03. 2006)

„La plecarea din acest muzeu am rămas cu o amintire plăcută și cu înfățișarea trecutului expus în aceste figuri de ceară. Cu toții am rămas impresionați de expresivitatea și perfecțiunea acestor creații. Sperăm să se mai desfășoare o asemenea activitate în Slobozia.”

Mateescu Oana, clasa a VII-a D,

Școala Nr. 2 „Sfântul Andrei”- Slobozia (2006)

 

” Numai cuvinte de laudă aduse la adresa personalului muzeului pentru amabilitatea și explicațiile oferite, care împreună cu exponatele care ne-au delectat privirea, ne-au făcut să ne îmbunătățim cunoștințele despre istorie și arheologie.”

Studenții din Brașov (17.11.2006)

„Mulțumim Muzeului de Istorie pentru un moment deosebit în care am putut descoperi trecutul regiunii noastre. Exponatele diversificate ne-au ajutat să călătorim în timp și să ne […]

2017-09-22T13:10:06+00:00 aprilie 16th, 2014|0 Comments

ȘCOALA ALTFEL-Să știi mai multe, să fii mai bun!

 

          Anul acesta programul educațional ȘCOALA ALTFEL-Să știi mai multe, să fii mai bun!, se va desfășura în perioada 7-11 aprilie. Această acțiune are ca scop implicarea tuturor elevilor/preșcolarilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor copiilor, care să le fructifice talentele și competențele în diverse domenii.

          Cu ocazia acestui eveniment Muzeul Județean Ialomița deschide o expoziție temporară de pictură și grafică, dedicată primăverii, florilor,  copiilor și vacanței care se apropie, intitulată ,,Poveste de primăvară”. Subiectul acestei expoziții este renașterea naturii adusă de primăvară, reprezentată prin diferite ipostaze ale florilor. Operele de artă fac parte din patrimoniul Muzeului Județean Ialomița și sunt realizate de artiși plastici consacrați, și anume: Sabin Bălașa, Gheorghe Labin, Nicolae Tuzlaru, Samuel Mützner, Dona-Nuni Delavrancea, Constantin Artachino.

          La sediul muzeului mai pot fi vizitate: expoziția de bază Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței. Omul și râul”, expoziția de artă ,,Pictor și Inginer Nicolae și Zamfira Tuzlaru” și expoziția dedicată marilor  evenimente istorice care au contribuit la înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918.

          De asemenea, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală-Orașul de Floci din comuna Giurgeni, județul Ialomița poate fi vizitat punctul muzeal, precum și Parcul Arheologic înnobilat la data de 20 noiembrie, anul trecut, cu monumentul de artă ,,Ruga orașului dispărut” , iar la secția de la Maia poate fi vizitată Expoziția de Artă și Cultură Religioasă.

          Muzeul Județean Ialomița în parteneriat cu Asociația Zibo Help, oferă acces gratuit pentru vizitarea expozițiilor din instituția noastră, în data de 9 aprilie 2014, tuturor elevilor și preșcolarilor precum și […]

2014-04-04T13:01:40+00:00 aprilie 4th, 2014|0 Comments

Atelier de încondeiat ouă

Joi, 3 aprilie 2014, începând cu orele 10:00, Muzeul Județean Ialomița va fi gazda unui Atelier de încondeiat ouă, organizat în parteneriat cu elevii Școlii Profesionale Speciale ,,Ion Teodorescu” din Slobozia, cu ocazia sărbătorilor religioase de primăvară (Buna-Vestire, Florii, Sfintele Paști).

Această acțiune este coordonată de doamnele profesoare Mihai Delia, Matei Daniela și Cristescu Teodora.

Pe această cale Muzeul Județean Ialomița își exprimă bucuria de a lua parte active în procesul educațional păstrând tradiția parteneriatului ,,Prietenii muzeului”.

IMG_0810

IMG_0813 IMG_0815 IMG_0818 IMG_0823 IMG_0830 IMG_0831 IMG_0832 IMG_0833 IMG_0834 IMG_0840 IMG_0842 IMG_0862 IMG_0866

2017-09-22T13:10:11+00:00 aprilie 1st, 2014|0 Comments