Expoziție de icoane „Candela de veghe”

Muzeul Județean Ialomița vă invită joi, 18 decembrie 2014, ora 14:00, la vernisajul expoziției Candela de veghe.
Această expoziție face parte dintr-un proiect cultural dedicat Anului Omagial Euharistic și Tricentenarului Sfinților Martiri Brâncoveni.
Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești și a domnit între anii 1688-1714. Domnitorul ajunsese neplacut sultanului Ahmed al III-lea, fiind numit Prințul Aurului deoarece pusese, între altele, să se bată monede mari de aur, ceea ce, la vremea respectivă, era văzut ca un act de nesupunere față de Poartă. Așa se face că, înainte de sărbatoarea Paștilor din anul 1714, principalii membri ai familiei Brancoveanu au fost duși la Constantinopol și închiși în temnița Edikule. Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), împreună cu sfetnicul Ianache.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea lui Constantin Brâncoveanu, la data de 16 august, ca recunoștință pentru că a preferat moartea de martir alternativei de a se converti la mahomedanism.
În timpul domniei sale, Constantin Brâncoveanu a inițiat o amplă activitate de construcții relegioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stiul brâncovenesc.
Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de baroc brâncovenesc.
Expoziția Candela de veghe cuprinde lucrări realizate pe pânză și lemn și prezintă viziunea contemporană asupra influenței stilului Brâncovenesc în evoluția artelor plastice și a arhitecturii românești.
Vă așteptăm!

Fotografii vernisaj:

20141218_141509

2017-09-22T13:09:28+00:00 decembrie 17th, 2014|0 Comments