PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL RECUPERAT- EFORTURI REUNITE

Începând cu anul 1992, luna septembrie  a adus în calendarul activităților culturale românești evenimentul ZILELE EUROPENE ALE PATRIMOIULUI, eveniment organizat la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene. Dedicat nu doar vizitării monumentelor istorice și a siturilor arheologice, evenimentul a adus în discuție teme variate și întotdeauna de actualitate cu privire la cunoașterea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural.

În anul 2016 tema generală europeană  sub care se vor desfășura evenimentele din cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului este ,,Patrimoniul și comunitățile”.  În România, cea de-a XXIV-a ediție a ZEP va avea loc pe 17 septembrie și va avea ca temă: rolul determinant al comunităților locale în activitatea de definire  și protejare a patrimoniului local.

Muzeul Județean Ialomița se alătură, ca în fiecare an, inițiativei europene propunând un program cultural deosebit. Pe lângă vizitarea expozițiilor de la sediul central din Slobozia și a celor din teritoriu – Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci și Așezământul de Artă și Cultură Religioasă Maia-Catargi, începând cu data de 16 septembrie, muzeul organizează expoziția:

PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL RECUPERAT – EFORTURI REUNITE.

Protejarea patrimoniului cultural mobil, recuperarea acestuia atunci când se află în pericol reprezintă două dintre cele mai importante obiective pe care orice muzeu trebuie să le aibă.

În vederea realizării acestor obiective, o bună colaborare instituțională atât la nivel județean, cât și național, este vitală. În acest scop, Muzeul Județean Ialomița menține o legătură constantă cu Direcția Județeană de Cultură Ialomița și cu Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Ialomița. Nu de puține ori, vigilența reprezentanților poliției a condus la recuperarea diferitelor obiecte de patrimoniu care, altfel, ar fi ajuns pe mâna rețelelor de traficanți de obiecte de patrimoniu sau chiar distruse pentru totdeauna.

Grija pentru patrimoiul cultural nu se […]

2016-09-16T08:21:36+00:00 septembrie 16th, 2016|0 Comments

Festivalul-concurs de tradiție culinară ialomițeană ,,LA CASA TUDORII”, ediția a VI-a

Muzeul Județean Ialomița vă adresează invitația de a participa la Festivalul-concurs de tradiție culinară ialomițeană ,,LA CASA TUDORII”, ediția a VI-a, care se va desfășura în data de 8 octombrie 2016, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală-Orașul de Floci.

Cei care doresc să se înscrie la această competiție culinară, pot descărca regulamentul concursului și formularul de înscriere, accesând site-ul Muzeului Județean Ialomița: http://mjialomita.ro sau site-ul Consiliului Județean Ialomița: www.cicnet.ro, precum și pagina de Facebook a Muzeului Județean Ialomița.

Formular de înscriere la concursul de tradiție culinară ialomițeană ,,LA CASA TUDORII”

Regulament concurs

2016-09-08T10:39:35+00:00 septembrie 8th, 2016|0 Comments

Zilele Europene ale Patrimoniului, 17 Septembrie 2016

Ediția a XXIV-a 2016 în România

.       Începând cu anul 1992, luna septembrie a adus în calendarul activităților culturale românești evenimentul ZILELE EUROPENE ALE PATRIMOIULUI, eveniment organizat la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene. Dedicat nu doar vizitării monumentelor istorice și a siturilor arheologice, evenimentul a adus în discuție teme variate și întotdeauna de actualitate cu privire la cunoașterea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural.

foto zep fb

În anul 2016 tema generală europeană sub care se vor desfășura evenimentele din cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului este ,,Patrimoniul și comunitățile”. În România, cea de-a XXIV-a ediție a ZEP va avea loc pe 17 septembrie și va avea ca temă:

ROLUL DETERMINANT AL COMUNITĂȚILOR LOCALE ÎN ACTIVITATEA DE DEFINIRE ȘI PROTEJARE A PATRIMONIULUI LOCAL.
Muzeul Județean Ialomița se alătură, ca în fiecare an, inițiativei europene propunând un program cultural deosebit. Pe lângă vizitarea expozițiilor de la sediul central din Slobozia și a celor din teritoriu – Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci și Așezământul de Artă și Cultură Religioasă Maia-Catargi, începând cu data de 16 septembrie, muzeul organizează expoziția:

PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL RECUPERAT – EFORTURI REUNITE.

Protejarea patrimoniului cultural mobil, recuperarea acestuia atunci când se află în pericol reprezintă două dintre cele mai importante obiective pe care orice muzeu trebuie să le aibă.

În vederea realizării acestor obiective, o bună colaborare instituțională atât la nivel județean, cât și național, este vitală. În acest scop, Muzeul Județean Ialomița menține o legătură constantă cu Direcția Județeană de Cultură Ialomița și cu Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Ialomița. Nu de puține ori, vigilența reprezentanților poliției a condus […]

2017-09-22T13:07:38+00:00 septembrie 7th, 2016|0 Comments