Ia, mărturie a sufletului românesc

Zonă de permanent contact, ţinutul ialomiţean a constituit de-a lungul timpului spaţiul de desfăşuare al unui neîncetat proces unificator demografic şi etnic.

Alături de populaţia locală, cu o existenţă continuă atestată arheologic încă din epoca neolitică, în satele ialomiţene se remarcă amprenta lăsată de elementele tradiţiei transilvănene şi sud-moldovene, reflectată în cele mai diverse domenii ale culturii populare ialomiţene, inclusiv în ceea ce privește portul tradițional. (R. Ciucă, Caietul de artă populară al judeţului Ialomiţa )

Declarat ca inexistent, pierdut încă din secolul al XIX-lea, portul popular originar ialomiţean a constituit obiectul unor cercetări ample întinse pe o perioadă de mai bine de 30 de ani, finalizate la sfârşitul anilor ’70 de către specialiştii Muzeului Judeţean Ialomiţa.

Astfel, în anul 1979 muzeografii Ciucă Răzvan şi Renţa Elena au desfăşurat o cercetare de teren în zona Valea Ialomiţei, Grindu, Reviga, Mostiştea, Borcea şi Lehliu-Lupşanu, în urma căreia a fost întocmit dosarul documentar privind costumul popular ialomiţean.

Mai mult decât atât, datele din teren au fost valorificate prin organizarea unui atelier format din 12 femei absolvente ale Şcolii Populare de Artă din comuna Mărculeşti, care au reuşit, respectând întru totul materialul, formele şi tehnicile tradiţionale, să confecţioneze 12 costume populare cu diferite modele.

Demersul de regăsire şi readucere în actualitate a costumului popular ialomiţean a fost continuat în anii ce au urmat prin publicarea unei descrieri complete în volumul Portul popular  de sărbătoare din România, apărut în anul 1984, realizat de Elena Secoşan şi Paul Petrescu.

Una dintre primele colecții ale Muzeului Județean Ialomița a fost colecția de textile etnografice. Aceasta cuprinde aproape 1300 de obiecte –  piese de port popular, podoabe, carpete de perete, scoarțe, ștergare și fețe de pernă decorative etc. – de o valoare artistică deosebită.

Astfel, cu ocazia Zilei Internaționale […]

2019-07-08T01:49:42+00:00 iunie 24th, 2019|0 Comments

Ziua Copilului

Să fim copii pentru o zi !

     1 Iunie, Ziua Copilului. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.
Vineri, 31 mai 2019, în ajunul Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Junior Slobozia a organizat actiunea „Să fim copii pentru o zi!”.
În amintirea anilor când toţi copiii desenau orice bucată de beton care le ieşea în cale copiii au desenat în aer liber și au dansat , iar la finalul activității au fost recompensați cu sucuri și ciocolată.

Încet, încet, cu ajutorul celor mici, aleea instituției a prins viață.

Surpriza zilei a constat într-o demonstrație de robotică oferită de echipa ArtRobotix de la Liceul de Arte „Ionel Perlea ” Slobozia.
Robotelul RO145 a sarbatorit prima lui zi de 1 Iunie alaturi de cei mici. Zambete, emoții, distracție si bineînțeles multe dulciuri pentru sarbatoriti!
Această acțiune se află la cea de-a doua ediție și face parte din calendarul acțiunilor pe anul 2019 al Muzeului Județean Ialomița.
Felicitări tuturor membrilor echipei și mult success pe mai departe: Stoica Andrei, Anghel Mihai Radu, Neghină Laurențiu, Varzaru Andrei Teodor,Matache Oliviu Maria, Radu Andrei Cristian, Toader Cătălin George, Ologu-Șutei Florentin Sebastian, Rențea Delia Ana Maria, Voicu Eduard Andrei, Dănilă Mihai Bogdan, Vlad Andradda, Stănilă Georgian Cosmin, Hogos Ana Sânziana , Popescu Alexandru .

2019-06-10T03:13:32+00:00 iunie 4th, 2019|0 Comments