Zilele Europene ale Patrimoniului

Sâmbătă, 20 septembrie 2014, între orele 10:00-16:00, la Orașul de Floci din com. Giurgeni, jud. Ialomița, se va desfășura cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Ca și în anii trecuți, scopul acestei manifestări culturale este acela de a sensibiliza cât mai mulți cetățeni cu privire la cunoașterea și respectarea patrimoniului cultural. Apropierea față de patrimonial cultural conștientizează sentimentul de apartenență a locuitorilor la valorile țării, ale regiunii, ale orașului sau ale mediului rural și îmbogățește diversitatea societății noastre.
Tema sub care se vor desfăşura evenimentele culturale din Zilele Europene ale Patrimoniului se intitulează “Patrimoniul renascentist din România”. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu și a fiilor lui. Epoca Brâncoveanu constituie un moment de europenitate profund influențată de înflorirea culturală a iluminismului occidental. În acele timpuri s-au inițiat ample lucrări de construcție religioase și civile îmbinând tradiția locală cu influențele neo-bizantine, cu formele novatoare ale renașterii italiene, rezultând un stic caracteristic, recunoscut de istoriografia românească în arhitectură și în artele plastic, ca stilul brâncovenesc .
Cu această ocazie organizatorii vă invită să vizitați cea mai veche capital a județului Ialomița „Orașul de Floci”, locul de naștere al marelui voievod Mihai Viteazul. Specialiștii Muzeului Județean Ialomița sunt pregătiți să vă prezinte expoziția de sit, macheta orașului și monumentele din parcul arheologic.
Organizatori: Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Județean Ialomița și Institutul Național al Patrimoniului.
Vă așteptăm!
Muzeul Județean Ialomița
Biroul de Relații cu Publicul,
Burlacu Liliana-Mariana

2014-09-17T15:08:18+00:00 septembrie 17th, 2014|0 Comments

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.