Maia-Catargi

Așezământul de Artă și Cultură Religioasă Maia-Catargi se află în localitatea Maia situată în nord-vestul județului Ialomița, la 100 km de Slobozia, 30 km de Urziceni și 50 km de București. Această secție a Muzeului Județean Ialomița a fost inaugurată în anul 1996.

În cadrul muzeului se poate admira o colecție unică de mare valoare artistică, compusă din icoane pe lemn, sticlă, metal, carte religioasă, carte de cult, veșminte preoțești, vase de cult din secolul al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Remarcabilă prin diversitatea stilistică și iconografică, colecția de icoane poartă, pe lângă inscripția bizantină, amprenta unor școli cunoscute, școli de mănăstire sau școala rusească.

O parte dintre aceste obiecte au aparținut familiei întâiului prim–ministru al României, Barbu Catargiu și poartă inscripția 1862 iunie 8, semn de comemorare a tristei zi în care acesta a fost ucis. Într-un sicriu miniatural din sticlă se păstrează de asemenea, îmbrăcămintea lui Barbu Catargiu din ziua asasinatului.

Inițiatorul și sufletul acestei colecții a fost preotul Alexandru Marinescu, care a reușit să adune de la săteni și persoane particulare din diferite localități, obiecte de mare valoare. O contribuție importantă a adus și fratele domniei sale, preotul Ion Marinescu de la Biserica Precupeții-Vechi din București.

Din ansamblul arhitectural al Așezământului făceau parte castelul familiei Catargiu, parcul dendrologic și biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Astăzi, din tot complexul se mai păstrează doar biserica, a cărei curte stă străjuită parcă de doi arbori ornamentali de Salcîm japonez, unici în România, declarați din anul 1968 monumente ale naturii.

În dreapta pronaosului bisericii se află placa funerară, din marmură albă, a lui Barbu Catargiu, iar la subsol se găsește cavoul familiei, în care se odihnesc Barbu Catargiu și soția sa Ecaterina. Pe un perete al intrării în cavou este crucea despre care se spune că a fost trăsnită și năruită de pe biserică, chiar în ziua de 8 iunie 1862, cand complotiștii îl asasinau pe Barbu Catargiu la București.

Bordușani-Popină

Baza Arheologică Bordușani-Popină este situată în Balta Ialomiței la cca 2,5km nord-est de localitatea Bordușani, jud. Ialomița.

Baza arheologică este compusă din șantierul arheologic propriu-zis, spații de lucru, cazare și masă pentru colectivul de specialiști și studenții aflați în stagii de practică arheologică, dar și din spații de depozitare a materialelor rezultate în urma cercetării arheologice pluridisciplinare.

Aflată în apropierea Ariei de Protecție Specială Avifaunistică Benturi, înconjurată de un peisaj mirific, baza arheologică nu putea să existe decât în acord cu natura. Astfel, construcțiile ridicate aici sunt realizate din materiale tradiționale, ecologice (lemn, chirpic, stuf) iar energia electrică necesară este furnizată de un sistem de panouri solare. Organizarea actuală a bazei s-a realizat treptat, pe parcursul mai multor ani ca rezultat al eforturilor cumulate ale Muzeului Județean Ialomița si Muzeului Național de Istorie a României.

În perioada august–septembrie, când în fiecare an se desfășoară campaniile de săpătură arheologică, baza de la Bordușani găzduiește diferite activități de familiarizare a publicului cu patrimoniul arheologic, ca: Ziua Porților Deschise, Ziua Dunării, vizite ale grupurilor de elevi din județ, ateliere de arheologie experimentală (realizarea de vase și unelte preistorice din os, corn, piatră etc.).

Datorită cercetării amănunțite astăzi știm că pe un martor de eroziune, în urmă cu aproximativ 6500 de ani, una dintre cele mai vechi comunități umane atestate în județul Ialomița—cultura Gumelnița—își întemeia o așezare. Locuirea îndelungată a Popinei din preistorie (cultura Boian, Gumelnița) până în epoca fierului când, pe aceste meleaguri, o importantă așezare getică a fost întemeiată (secolul al III-lea înaintea erei noastre–secolul I era noastră) a generat creșterea atât în suprafață, cât și în înălțime a martorului de eroziune, astăzi ajungând să aibă o formă alungită și asimetrică cu o înălțime de 15,4m. Specialiștii numesc acest tip de așezare umană tell, adică un deal de dimensiuni mai mici, creat artificial din resturile suprapuse ale diferitelor etape de locuire a zonei. Astfel, au rezultat două tell-uri: unul mare, de formă ovală, cu o suprafață de aproximativ 180×70m și o înălțime de 15,4m și unul mai mic cu o suprafață de 30×20m.

Cea mai veche mențiune a vestigiilor arheologice de pe Popină o regăsim în Dicționarul geografic al județului Ialomița din 1897 al lui Ion Provianu.

Semnalarea urmelor materiale observate la suprafața solului nu a trecut neobservată și, mai târziu, în anul 1986, un colectiv format din arheologi de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Județean Ialomița au demarat cercetarea arheologică sistematică a tell-ului.

Echipa pluridisciplinară (arheologi, sedimentologi, arheozoologi, andropologi, carpologi) a scos la lumină de-a lungul vremii numeroase aspecte legate de viețuirea preistorică de pe Popină. Aflăm astfel că acum 6600 de ani oamenii trăia în case de formă dreptunghiulară, din chirpic, de obicei cu două camere. Nu cunoșteau încă metalele, cu excepția aramei, așa că uneltele lor erau fie din piatră (silex, gresie etc.), fie din materii dure de origine animală (os, corn, carapace, cochilii etc.), fie din lemn sau lut. Vasele în care și pregăteau masa erau lucrate cu mâna din lut deoarece roata olarului nu le era cunoscută încă. Aflată între ape, comunitatea de gumelnițeni de la Bordușani se ocupa cu pescuitul, dar și cu vânătoarea, practicând la scară redusă și cultivarea plantelor și creșterea animalelor.

În apropierea așezării preistorice de pe Popină, în zona lacurilor (Bentul Mare, Bentul Mic si Bentul Mic Cotoi), pe o suprafață de 133,12ha cu o lungime de cca. 3972m este delimitată Aria de Protecție Specială Avifaunistică care face parte din Regiunea Biogeografică Europeană stepică, Ecoregiunea României silvostepa Câmpiei Române. Rezervația găzduiește un număr de 74 de specii de păsări, unele dintre acestea foarte rare, precum egreta mică, lopătarul, țigănușul, corcodelul mare, buhaiul de baltă și multe altele alături de care viețuiesc mistreții, căprioarele, câinii enot etc.

Bolomey

Conacul Bolomey este localizat în comuna Cosâmbești, la 5 km de Slobozia. Din anul 2003 monumentul istoric și de arhitectură a fost inclus în patrimoniul Muzeului Județean Ialomița.

Construit în anul 1898 de o echipă de meșteri italieni, acesta a rămas până în zilele noastre o construcție reprezentativă pentru arhitectura conacelor din estul Câmpiei Române.

Din anul 1932 a intrat în posesia lui Constantin Bolomey. Pe moșia acestuia se mai găseau și o biserică de mici dimensiuni, un parc dendrologic, o pădure, o livadă, o orezărie, crescătorie de animale, cărămidărie și câteva anexe, din care se mai păstrează doar una.

Regimul instaurat după al doilea război mondial i-a conferit o exploatare care l-a degradat rapid, conacul deservind ferma din Bora, pe post de crescătorie de pui și CAP-ul din Cosâmbești, ca depozit de legume și îngrășăminte.

În anul 1997 conacul Bolomey a intrat în programul de restaurare al Ministerului Culturii și Cultelor. Pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentului, Oficiul Național pentru Protejarea Patrimoniului a executat în anul 2001 lucrări preliminare care însă au fost sistate din cauza lipsei de fonduri.

Conacul Bolomey

Starea actuală de conservare a monumentului este precară. Lipsa lucrărilor de restaurare au condus la pierderea în proporție de 90% a acoperișului, fapt ce a antrenat degradarea rapidă a zidăriei (interioară și exterioară) tuturor celor patru fațade, a întregii tencuieli desprinsă de pe aproape toată suprafața clădirii.

Orașul de Floci

Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci a fost inaugurată ca secție a Muzeului Județean Ialomița la 29 octombrie 2009.

Dezvoltarea acesteia se înscrie într-un proiect mai amplu care face parte din Strategia de Dezvoltare a Consiliului Județean Ialomița, Muzeului Județean Ialomița și Institutului Național al Patrimoniului, pentru punerea în valoare a sitului arheologic național-prioritar Orașul de Floci.

mezeu

Muzeul Orașul de Floci

Construită pe ruinele târgului medieval Orașul de Floci, baza urmărește un scop amplu. Pe de o parte, cercetarea arheologică sistematică și punerea în valoare a vestigiilor orașului dispărut, a cărui vatră se află amplasată pe ambele părți ale DN 2A Slobozia–Constanța, la 8km vest de comuna Giurgeni. Pe de alta, introducerea în circuitul turistic a unui loc încărcat de istorie, căci, pe aceste meleaguri a trăit multă vreme și a avut întinse moșii, doamna Tudora, mama lui Mihai Viteazul. Mai mult decât atât, Orașul de Floci reprezintă chiar locul de naștere al marelui voievod. Aici, Mihai Viteazul și-a petrecut o parte a tinereții sale, ocupându-se de activități negustorești și deținând numeroase proprietăți.

Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci este compusă din construcția propriu-zisă și parcul arheologic din jurul acesteia. Clădirea inaugurată în anul 2009 este alcătuită din spații de cazare și masă mai frecvent utilizate de specialiști, spații de depozitare a materialului arheologic rezultat în urma campaniilor de săpătură și o sală de conferințe cu 30 de locuri.

De asemenea, în incinta bazei poate fi vizitată o deosebită expoziție de sit. În cadrul acesteia ne sunt oferite informații cu privire la prima atestare documentară a Orașului (1431), în timpul domniei voievodului Dan al II-lea, împreună cu planuri și imagini ale construcțiilor medievale puse în evidență de cercetarea arheologică: locuințe, biserici, ateliere etc. Obiectele din vitrinele expoziționale—fragmente de vase, cahle, unelte finite sau în curs de prelucrare etc.—ilustrează principalele activități desfășurate de comunitatea umană de la Orașul de Floci: pescuitul, oieritul, negoțul, meșteșugurile, agricultura. Pentru a-și face o imagine cât mai completă asupra așezării, la finalul expoziției, vizitatorului i se oferă șansa de a arunca o privire de ansamblu vizionând macheta orașului dispărut.

Vizitarea bazei nu poate să excludă parcul arheologic. Întins pe o suprafață de aproximativ 7ha, acesta este compus din vestigiile restaurate ale mai multor monumente: biserica nr. 1, biserica nr. 2, edificiul cu contraforturi, casa cu fundație de piatră și un atelier de prelucrare a osului, monumente datate în perioada secolelor XIV–XVII.

Zid vechi

Zid restaurat al bisericii nr. 1, monument istoric inclus în Lista Monumentelor Istorice

Fundațiile acestor construcții medievale au fost puse în evidență în cadrul campaniilor arheologice, însă pentru a fi redate circuitului de vizitare, acestea au constituit obiectul unor ample lucrări de conservare și restaurare susținute de eforturile cumulate ale Consiliului Județean Ialomița, Muzeului Județean Ialomița și Institutului Național al Patrimoniului. Restaurarea bisericii nr. 1, monument istoric inclus în Lista Monumentelor Istorice, reprezintă un exemplu în acest sens, făcând parte dintr-un proiect național de restaurare coordonat de Institutul Național al Patrimoniului.

De altfel, cele trei instituții se implică anual în activitățile desfășurate aici, activități culturale diverse prin intermediul cărora s-a facilitat accesul publicului la patrimoniul istoric și arheologic pus în valoare.

Specialiștii Muzeului Județean Ialomița și Institutului Național al Patrimoniului participă în perioada iulie-octombrie la săpăturile arheologice sistematice începute încă din anul 1975.

De asemenea, anual la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci are loc programul cultural Zilele Europene ale Patrimoniului. Acest eveniment este organizat la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene pentru a oferi publicului larg, accesul gratuit la vizitarea monumentelor istorice, situri sau zone protejate din întreaga Europă.

Tot aici se desfășoară și Festivalul-concurs de tradiție culinară ialomițeană „La Casa Tudorii“. Evenimentul se înscrie în strategia Consiliului Județean Ialomița de a promova valorile perene ale tradiției ialomițene și de a stimula interesul publicului privind toate formele sale de manifestare: folclor și port popular, țesături și ceramică țărănească, târguri rurale, rețete culinare ialomițeane.