Bordușani-Popină

Specialiști ai Muzeului Județean Ialomița în timpul săpăturilor arheologice de la Bordușani-Popină

Specialiști ai Muzeului Județean Ialomița în timpul săpăturilor arheologice de la Bordușani-Popină

Baza Arheologică Bordușani-Popină este situată în Balta Ialomiței la cca 2,5km nord-est de localitatea Bordușani, jud. Ialomița.

Baza arheologică este compusă din șantierul arheologic propriu-zis, spații de lucru, cazare și masă pentru colectivul de specialiști și studenții aflați în stagii de practică arheologică, dar și din spații de depozitare a materialelor rezultate în urma cercetării arheologice pluridisciplinare.

Aflată în apropierea Ariei de Protecție Specială Avifaunistică Benturi, înconjurată de un peisaj mirific, baza arheologică nu putea să existe decât în acord cu natura. Astfel, construcțiile ridicate aici sunt realizate din materiale tradiționale, ecologice (lemn, chirpic, stuf) iar energia electrică necesară este furnizată de un sistem de panouri solare. Organizarea actuală a bazei s-a realizat treptat, pe parcursul mai multor ani ca rezultat al eforturilor cumulate ale Muzeului Județean Ialomița si Muzeului Național de Istorie a României.

În perioada august–septembrie, când în fiecare an se desfășoară campaniile de săpătură arheologică, baza de la Bordușani găzduiește diferite activități de familiarizare a publicului cu patrimoniul arheologic, ca: Ziua Porților Deschise, Ziua Dunării, vizite ale grupurilor de elevi din județ, ateliere de arheologie experimentală (realizarea de vase și unelte preistorice din os, corn, piatră etc.).

Datorită cercetării amănunțite astăzi știm că pe un martor de eroziune, în urmă cu aproximativ 6500 de ani, una dintre cele mai vechi comunități umane atestate în județul Ialomița—cultura Gumelnița—își întemeia o așezare. Locuirea îndelungată a Popinei din preistorie (cultura Boian, Gumelnița) până în epoca fierului când, pe aceste meleaguri, o importantă așezare getică a fost întemeiată (secolul al III-lea înaintea erei noastre–secolul I era noastră) a generat creșterea atât în suprafață, cât și în înălțime a martorului de eroziune, astăzi ajungând să aibă o formă alungită și asimetrică cu o înălțime de 15,4m. Specialiștii numesc acest tip de așezare umană tell, adică un deal de dimensiuni mai mici, creat artificial din resturile suprapuse ale diferitelor etape de locuire a zonei. Astfel, au rezultat două tell-uri: unul mare, de formă ovală, cu o suprafață de aproximativ 180×70m și o înălțime de 15,4m și unul mai mic cu o suprafață de 30×20m.

Cea mai veche mențiune a vestigiilor arheologice de pe Popină o regăsim în Dicționarul geografic al județului Ialomița din 1897 al lui Ion Provianu.

Semnalarea urmelor materiale observate la suprafața solului nu a trecut neobservată și, mai târziu, în anul 1986, un colectiv format din arheologi de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Județean Ialomița au demarat cercetarea arheologică sistematică a tell-ului.

Echipa pluridisciplinară (arheologi, sedimentologi, arheozoologi, andropologi, carpologi) a scos la lumină de-a lungul vremii numeroase aspecte legate de viețuirea preistorică de pe Popină. Aflăm astfel că acum 6600 de ani oamenii trăia în case de formă dreptunghiulară, din chirpic, de obicei cu două camere. Nu cunoșteau încă metalele, cu excepția aramei, așa că uneltele lor erau fie din piatră (silex, gresie etc.), fie din materii dure de origine animală (os, corn, carapace, cochilii etc.), fie din lemn sau lut. Vasele în care și pregăteau masa erau lucrate cu mâna din lut deoarece roata olarului nu le era cunoscută încă. Aflată între ape, comunitatea de gumelnițeni de la Bordușani se ocupa cu pescuitul, dar și cu vânătoarea, practicând la scară redusă și cultivarea plantelor și creșterea animalelor.

În apropierea așezării preistorice de pe Popină, în zona lacurilor (Bentul Mare, Bentul Mic si Bentul Mic Cotoi), pe o suprafață de 133,12ha cu o lungime de cca. 3972m este delimitată Aria de Protecție Specială Avifaunistică care face parte din Regiunea Biogeografică Europeană stepică, Ecoregiunea României silvostepa Câmpiei Române. Rezervația găzduiește un număr de 74 de specii de păsări, unele dintre acestea foarte rare, precum egreta mică, lopătarul, țigănușul, corcodelul mare, buhaiul de baltă și multe altele alături de care viețuiesc mistreții, căprioarele, câinii enot etc.