25

Prof. Petre Carolina Marinela – Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Ţăndărei
Prof. Petre Teodor – Liceul Tehnologic Mihail Kogălniceanu
Drd. Petre Cristiana Virginia – Universitatea „Al. I. Cuza”din Iaşi, Facultatea de Biologie
2013

I. Arii Speciale de Protecţie Avifaunistică
I.1. ROSPA0059 Lacul Strachina
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Lacul Strachina are o suprafaţă totală de 2.014 ha, dintre care 1.055 ha reprezintă suprafaţa activă, restul fiind constituit din teritoriile de hrănire, adiacente lacului.
Lacul face parte din regiunea biogeografică stepică, fiind situat în partea sudică a Bărăganului Central, subunitatea Câmpiei Strachina, parte integrantă a Câmpiei Române şi s-a format pe cale naturală într-o cuvetă lacustră cu adâncimi de 1 – 3,5 m. Substratul este reprezentat de roci sedimentare (nisipuri de origine mixtă, fluvială şi lagunară şi loessuri), iar în profunzime se regăsesc argile grase cenuşii, care geotehnic sunt aşezate pe calcare triasice. Procesul de peloidogeneză de pe fundul lacului se desfăşoară destul de lent.
Lacul Strachina este compus din 3 bazine: Strachina I, Strachina II (unde se găsesc depozite nesemnificative de nămoluri sapropelice, care nu se pot utiliza în scopuri terapeutice) şi Valea Ciorii.
Lacul nu prezintă curgere naturală spre râul Ialomiţa, fiind alimentat de pârâul Lata Sărată şi de izvoarele naturale situate sub bazinul Strachina II, fapt ce duce la acumularea sărurilor spălate de apele de şiroire în cuveta lacustră. Din acest motiv, din punct de vedere biochimic, apele lacului au un caracter clorurat-sodic, cu o salinitate cuprinsă între 3-6 %,motiv pentru care iarna îngheaţă mai greu.

1

Fig.1. Localizarea ROSPA0059 Lacul Strachina

În ceea ce priveşte principalele clase de habitate regăsite în cadrul ROSPA0059 Lacul Strachina, menţionăm că: 49% din teritoriu este reprezentat de ape stătătoare, 39% de culturi agricole, 6% de mlaştini, 2% de vii şi livezi, 2% alte terenuri arabile şi 2% de terenuri artificiale (localităţi).
Pajiştile mezofile ocupă suprafeţe importante în cadul ariei protejate, principalele asociaţii vegetale identificate fiind:
– Artemisio austriacae-Poetum bulbosae I. Pop 1970; având ca specii codominante Artemisia austriaca (peliniţa) şi Poa bulbosa (firuţă bulboasă);
– Andropogonetum ischaemi (Krist. 1937) I. Pop 1977; cu specia dominantă Adropogon ischaemum (bărboasă);
– Cynodonto-Poetum angustifoliae (Rapaics 1927) Soó 1957; cu două specii codomiante şi anume – Cynodon dactylon (pir gros) şi Poa angustifolia (firuţă).
– Trifolio – Lolietum perennis Krippelova 1967, cu speciile codominante Lolium perenne (zâzanie) şi Trifolium repens (trifoi alb);
– Agrostietum stoloniferae Burduja et al. 1956 cu specia caracteristică Agrostis stolonifera (iarba câmpului);
– Lolio – Plantaginetum (Linkola 1921) Berger 1930 em. Sissingh 1969, cu speciile caracteristice Lolium perenne (zâzanie) şi Plantago major (pătlagina mare);
– Convolvulo – Agropyretum repentis Felföldy 1943, cu speciile caracteristice Convolvulus arvensis (volbură) şi Agropyron repens (pir târâtor).
Vegetaţia arbustivă este reprezentată de specii precum: Crataegus monogyna (păducel), Ligustrum vulgare (lemn câinesc), Cornus sanguinea sanguinea (sânger), Tamarix ramosissima (cătină roşie) şi Rosa canina (măceş).
Arborii lipsesc de pe malul lacului, însă în partea de sud – est a lacului, la o distanţă de 250 – 300 m se află pădurea Strachina, edificată de specii aparţinând genurilor Quercus, Ulmus, Populus, Salix, alături de specii precum: Robinia pseudacacia, Rosa canina, Ligustrum vulgare.
Terenurile agricole ocupă o suprafaţă mare ȋn zona cercetată, dominante fiind culturile de Triticum estivum (grâu), Zea mays (porumb), Helianthus annuum (floarea soarelui).
Vegetaţia de margini de ape, care acoperă terenurile situate ȋn imediata apropiere a apei lacului Strachina, este reprezentată de comunităţi vegetale edificate de specii precum: Phragmites communis (stuf), Typha latifolia (papură lată) şi Typha angustifolia (papură ȋngustă), Schoenoplectus lacustris (pipirig), Juncus effusus (rugină), Carex acutiformis (rogoz), Sagittaria sagittifolia (săgeata apei), Mentha aquatica (mentă de apă).
Ca specii hidrofile submerse şi natante au fost identificate: Myriophyllum spicatum, Ceratophyllum demersum (cosor), Elodea canadensis (ciuma apelor), Potamogetum natans (broscariţă) şi Lemna minor (plutică).
Comunităţile ruderale sunt reprezentate de comunităţile antropice cu Carduus nutans (ciulin) şi Centaurea calcitrapa (scai ghimpos), comunităţi antropice cu Agropyron repens (pir târâtor), Arctium lappa (brusture), Artemisia austriaca (peliniţă), comunităţi antropice cu Polygonum aviculare (troscot), Lolium perenne (zâzanie), Plantago major (pătlagină mare).
În ceea ce priveşte fauna vertebrată, ȋn cadrul ASPA Strachina au fost identificaţi reprezentanţi ai celor cinci clase de vertebrate: Pisces, Amfibia, Reptilia, Aves şi Mammalia.
Reprezentanţii clasei Pisces, care populează apele salmastre ale lacului Strachina sunt: Carassius gibelio (caras), Abramis brama (plătică), Hipophthalmichthys molitrix (crap argintiu), Ctenopharingodon idella (cosaş), Perca fluviatilis (biban).
Amfibienii, a căror biologie este strâns legată de existenţa apei, sunt prezenţi ȋn zona cercetată cu specii precum: Pelophylax esculentus, P. ridibundus (broaşte verzi de lac), Bufo bufo (broasca râioasă brună), Bufo viridis (broasca râioasă verde), Bombina bombina (izvoraşul cu burtă roşie), Lissotriton vulgaris (tritonul comun).
Reptilele sunt şi ele prezente ȋn teritoriul cercetat cu următoarele specii: Lacerta viridis (guşter), Lacerta agilis (şopârla cenuşie), Natrix natrix (şarpe de casă), Natrix tessellata (şarpe de apă), Emys orbicularis (broasca ţestoasă de apă).
În urma analizei datelor obţinute în urma observaţiilor din teren, s-a constatat că avifauna ASPA Lac Strachina cuprinde un număr de 126 de specii cu prezenţă constantă în zonă şi 11 specii care apar accidental în perimetrul cercetat sau care obişnuiau să fie prezente constant, însă în ultimii doi, trei ani nu au mai frecventat zona (cauzele fiind multiple: vânătoarea, ierni dominate de ger cu zapadă care acoperea culturile, lacul a îngheţat devreme, deranj cauzat de prezenţa oamenilor sau a animalelor domestice sau a câinilor fără stăpân): Cygnus cygnus, Branta ruficollis, Anser erythropus, Haematopus ostralegus, Burhinus oedicnemus, Aquila heliaca, Buteo ruffinus, Pernis apivorus, Podiceps auritus, Pelecanus onocrotalus şi Ficedula parva.
Printre speciile de păsări care beneficiază de statut de protecţie, fiind incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene, dar şi în Anexa 3 a OUG 57/2007 se numără şi: Aythya nyroca, Coracias garrulus, Alcedo atthis, Crex crex, Porzana porzana, Gallinago media, Tringa glareola, Recurvirostra avesetta, Himantopus himantopus, Sterna hirundo, Chlidonias niger, Chlidonias hybridus, Circus aeruginosus, Egretta garzetta, Ardea alba, Ardea purpurea, Botaurus stellaris, Ardeola ralloides, Ixobrychus minutus, Nycticorax
nycticorax, Plegadis falcinellus, Platalea leucorodia, Ciconia ciconia, Ciconia nigra, Lanius collurio, Lanius minor, Anthus campestris.
Mamiferele identificate ȋn cadrul ASPA Strachina sunt: Spermophillus citellus (popândăul), Cricetus cricetus (hârciogul), Microtus arvalis, Apodemus agrarius (şoareci de câmp), Mus musculus (şoarecele de casă), Rattus norvegicus (şobolan negru), Spalax leucodon (căţelul pământului), Talpa europaea (cărtiţa), Meles meles (bursuc), Mustela putorius (dihor), Mustela nivalis (nevăstuică), Lepus europaeus (iepure de câmp), Vulpes vulpes (vulpe).

18Fig.2. Himantopus himantopus (foto original)

34Fig.3. Plegadis falcinellus (foto original)

29

Fig.4. Podiceps nigricollis (foto original)

24Fig.5. Ardea alba (foto original)

38Fig.6. Cygnus olor (foto original)

44Fig.7. Podiceps cristatus (foto original)

17Fig.8. Pelecanus onocrotalus (foto original)

I.2. ROSPA0065 Lacurile Fundata – Amara
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Lacurile Fundata – Amara are o suprafaţă totală de 2.036 ha, dintre care suprafaţa activă este de 510 ha – Lacul Fundata, respectiv de 132 ha – lacul Amara, restul teritoriului fiind reprezentat de zone de hrănire. Lacurile fac parte din regiunea biogeografică stepică.
Dezvoltat ca liman fluviatil, pe cursul inferior al râului Ialomiţa, lacul Fundata este localizat pe terasa Ialomiţei, în Valea Reviga, neavând scurgere spre râu, cu adâncimea maximă de 5 m. Este format din 2 bazine despărţite printr-un baraj de pământ în lacul terapeutic (acum fără proprietăţi deosebite, de tip eutrof) şi lacul piscicol (de tip hipertrof).
Din punct de vedere fizico-chimic, partea de sud a lacului este sălcie (de tip sulfatat sodic), ȋn timp ce partea nordică are ape dulci, lacul fiind inclus ȋn clasa de calitate V (calitatea cea mai slabă din punct de vedere fizico – chimic).
În partea de Nord a lacului se găsesc izvoare de apă dulce care alimentează lacul şi contribuie la diluarea apelor acestuia. Bazinul lacului este alimentat şi de precipitaţii şi prin infiltraţie. În lacul terapeutic există depozite minore de nămoluri sapropelice de tipul celor de la Amara (dar care nu se pot utiliza in tratamente).
Lacul Amara este format pe cale naturală ca lac de albie pe terasa râului Ialomiţa, având forma literei “S“ culcată şi adâncimea maximă de 3,5 m. Geologic, sunt răspândite în zonă depozitele cuaternare. Pe fundul lacului se găseşte nămol sapropelic cu efecte terapeutice, menţionate încă din anul 1847. Hidrologic, apele freatice se află la 4 – 12 m adâncime şi au un caracter clorurat – sulfatat, fapt ce a determinat şi chimismul apei din lac, de tip sulfatat-sodic, cu efecte terapeutice.
Nămolul are o grosime de 30 – 60 cm, este negru, sărat, uleios, cu un miros puternic de hidrogen sulfurat, având următoarea compoziţie chimică: 41% săruri anorganice, 39% substanţe organice şi 20% apă. Principalele substanţe care conferă proprietăţile caracteristice nămolului din lacul Amara sunt: sulfaţi (de sodiu, fier, magneziu, calciu), cloruri (de sodiu, magneziu), acizi (formic, glutamic, butiric, propilic, clorofil-rezorcin), nitrat de amoniu, sulf liber, etc.
Principalele tipuri de habitate prezente în cadrul ROSPA0065 Lacurile Fundata – Amara sunt: ape stătătoare – 42%, culturi (teren arabil) – 56% şi 2% păşuni.
Pajiştile mezofile şi halofile sunt edificate de o vegetaţie specifică, care conţine ca asociaţii vegetale:
– Artemisio austriacae-Poetum bulbosae I. Pop 1970, care cuprinde specii care se instalează rapid pe terenuri degradate şi intens păşunate, dintre acestea codominante fiind Artemisia austriaca (peliniţa) şi Poa bulbosa (firuţă cu bulbi), cărora li se adaugă şi alte specii precum: Andropogon ischaemum (bărboasă), Eragrostis minor (spiculeţ), Agropyron repens (pir târâtor), Cichorium intybus (cicoare), Plantago major (pătlatigă mare), Xeranthemum annuus (plevaiţă), Medicago sativa (lucernă), Trifolium repens (trifoi alb), Trifolium pratensis (trifoi roşu), Echium italicum.
– Andropogonetum ischaemi (Krist. 1937) I. Pop 1977 care este formată de specii precum: Artemisia austriaca (peliniţa), Cichorium intybus (cicoare), Xeranthemum annuus (plevaiţă), Cynodon dactylon (pir gros), Gallium mollugo (sânziana albă), Echium italicum.
– Cynodonto-Poetum angustifoliae (Rapaics 1926) Soo 1957 edificatăde specii precum Cynodon dactylon (pir gros) şi Poa angustifolia (firuţă), ȋnsoţite de specii precum: Agropyron repens (pir târâtor), Artemisia austriaca (peliniţa), Xeranthemum annuus (plevaiţă), Cichorium intybus (cicoare), Achillea millefolium (coada şoricelului), Carduus acanthoides (scaiete), Carduus nutans (ciulin), Melilotus officinalis (sulfină galbenă), Medicago sativa (lucernă), Lotus corniculatus (ghizdei), Convolvulus arvensis (volbura), Canabis sativa (cânepă sălbatică), Daucus carota (morcov sălbatic).
Acestora se adaugă şi asociaţii vegetale tipice pajiştilor halofile, edificate de specii ale genurilor: Salicornia, Puccinelia, Suaeda, Juncus, Artemisia.

37

 Fig.9. Localizarea ROSPA0065 Lacurile Fundata – Amara

Vegetaţia de margini de apă este reprezentată de un număr mic de plante (malurile lacului sunt sărăturate sau abrupte) şi anume: Phragmites australis (stuf), Thypha latifolia (papură), Carex riparia (rogoz). Tot pe malurile sărăturate ale lacului, ȋn partea de sud a acestuia a fost identificată specia Juncus compressus (rugină), caracteristică acesui tip de sol.

Culturile agricole (agroecosisteme dezechilibrate, unde interesul economic este primordial şi nu putem vorbi despre o diversitate floristică propriu-zisă) ocupă o suprafaţă
semnificativă, aceasta fiind exploatată agricol ȋn regim intensiv. Principalele specii cultivate ȋn zonă sunt: Brassica rapa (rapiţa), Cucumis melo (pepene galben), Citrullus lanatus (pepene roşu), Helianthus annuus (floarea-soarelui), Zea mays (porumb), Triticum aestivum (grâu) şi Pisum sativum (mazăre).
La marginea culturilor agricole s-au instalat specii spontane de buruieni (ruderale şi segetale), fară valoare conservativă, unele dintre ele fiind chiar specii invazive: Xanthium italicum, Conyza canadensis (bătrâniş), Setaria viridis (mohor), Amaranthus retroflexus (ştir), Heliotropium europaeum (vanilie sălbatică), Melilotus albus (sulfină albă), Medicago sativa (lucernă), Verbascum phlomoides (lumânărică).
Fauna vertebrată cuprinde reprezentanţi ai claselor: Pisces, Amphibia, Reptilia, Aves şi Mammalia.
Printre speciile de peşti se numără: Carassius gibelio, Perca fluviatilis, Gambusia affinis.
Amfibienii sunt strict legaţi de prezenţa apei: Pelophylax ridibundus şi Pelophylax esculentus (broaşte verzi de lac), Bufo viridis (broasca râioasă verde).
În ceea ce priveşte reptilele, speciile prezente în acest teritoriu sunt foarte puţine la număr: Lacerta viridis (guşterul), Lacerta agilis (şopârla cenuşie), Natrix natrix (şarpele de casă).
Printre speciile de păsări pe baza cărora lacurile au fost declarate Arie Specială de Protecţie Avifaunistică se numără: Alcedo atthis, Ardeola ralloides, Egretta garzetta, Ardea alba, Ardea cinerea, Nycticorax nycticorax, Himantopus himantopus, Recurvirostra avesetta, Philomachus pugnax, Platalea leucorodia, Plegadis falcinellus, Sterna hirundo, Aythya nyroca, Acrocephalus arundinaceus, Acrocephalus scirpaceus, Falco tinnunculus, Numenius arquata, Calidris ferruginea, Limosa limosa, Tringa totanus, Tringa glareola, Tringa nebularia.
Mamiferele sunt reprezentate printr-un număr mic de specii, cauza fiind activităţile antropice desfăşurate ȋn zonă. Dominante sunt speciile de rozătoare Spermophilus citellus (popândăul), Cricetus cricetus (hârciogul), Microtus arvalis (şoarecele de câmp), care ȋnsă au efective relativ scăzute, din cauza tipurilor de culturi practicate, dar şi specii antropofile pentru zona cercetată, precum: Ratus norvegicus (şobolanul comun), Mus musculus (şoarecele de casă) şi mustelidele: Mustela putorius (dihorul) şi Mustela nivalis (nevăstuica). Ca mamifer insectivor, ȋn zonă menţionăm specia Talpa europaea (cârtiţa). Cu efective moderate au fost identificate şi Lepus europaeus (iepurele de câmp) şi Vulpes vulpes (vulpea).

22

 Fig.10. Aglomeraţie de Aythya ferina, Fulica atra, Himantopus himantopus, Ardea cinerea şi Larus ridibundus (foto original)

40Fig.11. Himantopus himantopus juv. (foto original)

27Fig.12. Limosa limosa (foto original)

36Fig.13. Phalacrocorax carbo (foto original)

41

Fig.14. Tringa nebularia (foto original)

I.3. ROSPA0012 Braţul Borcea
Aria Specială de Protecţie avifaunistică Braţul Borcea are o suprafaţă de 13.097 ha şi se află pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (61%) şi Călăraşi (39%), făcând parte din regiunea biogeografică stepică.
Geologic şi morfologic, zona prezintă o structură formată pe aluviuni şi sedimente depuse de apele Dunării în fiecare an în timpul inundaţiilor repetate, geneza şi evolutia acesteia fiind strict influenţată de aceste fenomene, de adâncimea pânzei freatice şi de formele de microrelief.
Cele mai interesante forme lăsate de activitatea apelor curgătoare sunt reprezentate de lacurile de albii părăsite, cunoscute sub numele de lacuri de tip belciug, de meandru părăsit (sau în cazul de faţă, fapt rar întâlnit pe teritoriul României, lacuri de „difluenţă”, deoarece acestea moştenesc albiile care actualmente închid un ostrov). Procesele hidrologice şi geomorfologice specifice acestor cuvete lacustre sunt caracteristice şi compexitatea lor se oglindeşte în edificarea unui ecosistem unic, al bălţilor sau lacurilor de luncă.
În zonă există trei astfel lacuri, cunoscute sub numele de Benturi: Bentu Mare (80 ha), Bentu Mic (35 ha), Bentu Mic Cotoi (19 ha), iar ȋn sezoanele ȋn care niveul apelor Dunării este foarte mare, apare şi Bentu Pisica. Toate acestea sunt alimentate natural cu apă de către Dunăre de 1-3 ori pe an.
10Fig.15. Localizarea ROSPA0012 Braţul Borcea

Principalele clase de habitate prezente în cadrul ROSPA0012 Braţul Borcea sunt: 39% – culturi (teren arabil), 33% – păduri de foioase, 24% – râuri, lacuri, 2% – mlaştini, 2% – pajşti naturale, stepe.
Vegetaţia forestieră este reprezentată de specii de arbori, precum: stejarul (Quercus robur), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), salcia (Salix alba), salcâmul (Robinia pseudacacia), frasinul (Fraxinus excelsior), arbuşti: sângerul (Cornus sanguinea), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), călinul (Viburnum lantana), dârmozul (Viburnum opulus), cătina roşie (Tamarix ramosissima), murul de mirişte (Rubus caesius).
Compoziţia floristică a pajiştilor de luncă din zona Braţului Borcea este reprezentată de specii precum: iarba câmpului (Agrostis stolonifera), şuvărul de munte (Poa trivialis),rogoz (Carex sp.), răchitan (Lythrum salicaria), cinci degete (Potentilla reptans), ciumărea (Galega officinalis).
Vegetaţia palustră este reprezentată de specii comune, ȋntâlnite ȋn ecosistemele lacustre naturale: stânjenel de baltă (Iris pseudacorus),cucuta de apă (Cicuta virosa), rogoz (Carex riparia), coada calului (Equisetum sp.), Butomus umbellatus. Pe marginea Bentului Mic există un brâu de stuf (Phragmites communis) şi papură (Typha latifolia).
Ca specii acvatice amintim: ciuma apelor (Elodea canadensis) specie invazivă care tinde să elimine speciile native, săgeata apei (Sagitaria sagitifollia), piciorul cocoşului de apă (Ranunculus aquatilis), plutica (Nymphoides peltata), cornaci (Trapa natans), lintiţa (Lemna minor), iarba broaştei (Hydrocharis morsus-ranae).
În apa lacurilor se ȋntâlnesc 12 specii de peşti (caracteristice zonelor cu apă stagnantă), dintre care amintim: crap (Cyprinus carpio), caras (Carassius gibellio), biban (Perca fluviatilis),biban soare (Lepomis eupomotis gibbosus) specie necomestibilă din cauza regimului său de hrană, roşioară (Scardinius erythrophthalmus), plătica (Abramis brama), avat (Aspius aspius), dar şi speciile de sturioni: morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser güeldenstaedti), cega (Acipenser ruthenus) şi păstruga (Acipenser stellatus), dar şi speciile de scrumbie (Alosa sp.) şi chiar ţiparul (Misgurnus fossilis), specii de interes economic şi ştiinţific care atrag ȋn zonă persoane pasionate de pescuit şi cercetători.
Printre speciile de amfibieni întâlnite în zonă se numără: tritonul comun (Lissotriton vulgaris), brotăcelul (Hyla arborea), specii ale complexului Pelophylax (P. lesseonae, P. esculentus, P.ridibundus), boasca râioasă verde (Bufo viridis), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca de pământ (Pelobates fuscus), izvoraşul cu burtă roşie (Bombina bombina).
Reptilele sunt reprezentate de 7 specii: şarpele de apă (Natrix tesselata), şarpele de casă (Natrix natrix), şarpele rău (Dolicophis caspius), guşterul (Lacerta viridis), şopârla
cenuşie (Lacerta agilis), şopârla de stepă (Podarcis taurica),broasca ţestoasă de apă (Emys orbicularis).
În ceea ce priveşte speciile de păsări, apariţii deosebite ȋn această regiune sunt: Branta ruficollis, Aythya nyroca, Burhinus oedicnemus, Ardeola ralloides, Ardea alba, Platalea leucorodia, Phalacrocorax pygmaeus, Haematopus ostralegus, Charadrius alexandrinus, Dryocopus martius, Bubo bubo, Ciconia ciconia, Ciconia nigra, Grus grus, Anser albifrons, Anas platyrhynchos, Anas acuta, Anas strepera, Pelecanus onocrotalus, Phalacrocorax pygmeus, Chlidonias niger, Chlidonias hybridus, Sterna hirundo, Haliaeetus albicilla, Milvus migrans, Falco vespertinus, Circus aeruginosus, Accipiter brevipes.
Mamiferele frecvent ȋntâlnite ȋn această zonă sunt: şobolanul de apă (Arvicola terrestris), bizamul (Ondatra zibethica), câinele enot (Nyctereutes procynoides), bursucul (Meles meles), porcul mistreţ (Sus scrofa) şi căpriorul (Capreolus capreolus). De asemeni, ȋn zonă se pot observa şi două specii de carnivore protejate vidra (Lutra lutra) şi pisica sălbatică (Felis sylvestris), alături de o specie introdusă recent ȋn fauna României: şacalul (Canis aureus).
Pe lângă potenţialul natural deosebit pe care îl prezintă zona Braţului Borcea, merită menţionată şi valoarea cultural – istorică a teritoriului.
În cadrul satului Borduşani, situat pe malul Braţului Borcea este concentrată cea mai mare comunitate de lipoveni din judeţul Ialomiţa – în anul 2008 a fost ȋnfiinţat un sediu al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, cu o mică sală – muzeu, unde se pot admira porturile lor populare, obiectele de podoabă sau de uz zilnic. De asemenea, casele lipovenilor din zonă şi-au păstrat arhitectura tipică (case simple, compacte, dreptunghiulare, cu prispa, cu latura scurtă orientată ȋnspre stradă), iar alte locuinţe sunt specifice pentru un sat pescăresc, fiind şi la ora actuală acoperite cu stuf, cu bucătării de vară ȋn aer liber, ȋn afara spaţiului propriu-zis de locuit.
Mai mult decât atât, campaniile arheologice desfăşurate în localitatea Borduşani, au scos la iveală primele urme de civilizaţie umană ale zonei, reprezentate de morminte ce datează din perioada secolelor IV – III ȋ.e.n. Pe malul estic al Braţului Borcea, ȋn sezoanele când apa a avut un nivel scăzut, au fost descoperite vestigii arheologice atribuite culturii Dridu (sec. X – XII).
Cel mai important sit arheologic al zonei se găseşte ȋnsă ȋn Balta Ialomiţei şi poartă denumirea de Popina Borduşani, situat la 2,5 km faţă de malul drept al Braţului Borcea, având o altitudine de 11 m. Pe cei 11 m altitudine sunt stratificate mai multe culturi (la bază cea mai veche, iar la suprafaţă cea mai recentă).
Cercetările arheologice de la Popina Borduşani se desfăşoară sub coordonarea unor doctori arheologi din România (dr. Florin Vlad – Directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa şi prof.dr. Dragomir Nicolae Popovici – Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti) şi din străinătate şi sunt executate de grupe de studenţi de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Târgovişte, secţia Arheologie.
Prima comunitate care s-a stabilit ȋn această zonă a aparţinut culturii Boian (comunitate neolitică) undeva spre sfărşitul mileniului VI ȋ.e.n. (cultură mult mai veche decât a egiptenilor). Depunerile ulterioare demonstrează existenţa, pe mai multe sute de ani, a unei comunităţi ce aparţine culturii Gumelniţa (4600-4200 ȋ.e.n.). Săpăturile au scos la iveală faptul că pentru o perioadă scurtă de timp, zona a fost locuită de o populaţie a culturii Cernavodă. După această comunitate, locuirea aici a ȋncetat până ȋn secolul II ȋ.e.n., când o comunitate getică se instalează pentru o perioadă de un secol şi jumătate. Ulterior, Popina a fost abandonată, până ȋn secolul al XIX-lea, când a reintrat ȋn atenţia locuitorilor.
Din toate aceste perspective se evidenţiază potenţialul ecoturistic al zonei Bălţii Ialomiţei, fiind propus în acest sens, proiectarea unui traseu care să cuprindă principalele obiective importante de vizitat: puncte de observaţie pentru păsări, arii unde pot fi observate specii şi exemplare deosebite de plante şi alte animale, peisaje impresionante, dar şi elemente ale patrimoniului cultural (situri arheologice, elemente de arhitectură, tradiţii şi obiceiuri ale diferitelor culturi din zonă). Acest traseu a fost denumit generic „biodrom”.16

Fig.16. Traseul „Biodrom” din interiorul Bălţii Ialomiţei

4Fig.17. Bentu Mare (foto original)

35Fig.18. Bentu Mic (foto original)

32Fig.19. Ardea cinerea, Egretta garzetta şi Platalea leucorodia (foto original)

I.6. ROSPA0017 Canaralele de la Hârşova
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Canaralele de la Hârşova are o suprafaţă de 7.406 ha, întinzându-se pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (80%) şi Constanţa (20%), fiind încadrată în regiunea biogeografică stepică.
Principalele clase de habitate identificate în zonă sunt: păduri de foioase – 40%, râuri, lacuri – 25%, habitate de păduri (păduri de tranziţie) – 14%, culturi (teren arabil) – 12%, mlaştini – 5%, pajişti naturale, stepe – 2%, păşuni – 2%. Merită precizat faptul că în cadrul acestei arii protejate se află şi ostrovul Gâsca, iar în zona pod Vlădeni, la confluenţa râului Ialomiţa cu braţul Borcea, pe terenurile limitrofe albiilor majore, există lunci inundabile.
Printre speciile de păsări, incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene şi în Anexa 3 a OUG 57/2007, pe baza cărora zona a intrat sub statut de protecţie, se numără şi: Alcedo atthis, Coracias garrulus, Dendrocopos medius, Dryocopus martius, Circus cyaneus, Circus macrourus, Circus aeruginosus, Circus pygargus, Falco peregrinus, Falco vespertinus, Haliaeetus albicilla, Milvus migrans, Circaetus gallicus, Accipiter brevipes, Hieraaetus pennatus, Aquila pomarina, Pelecanus onocrotalus, Oenanthe pleshanka, Phalacrocorax pygmaeus.

33

 Fig.20. Localizarea ROSPA0017 Canaralele de la Hârşova

O parte a teritoriilor ROSPA0017 Canaralele de la Hârşova, respectiv ROSPA0012 Braţul Borcea se suprapun cu Aria Specială de Conservare ROSCI 0278 Borduşani – Borcea, cu o suprafaţă de 5.810 ha, care se desfăşoară în întregime pe teritoriul judeţului Ialomiţa. Situl cuprinde zona de luncă a Braţului Borcea, digurile de protecţie împotriva inundaţiilor, începând din dreptul localităţii Borduşani până la confluenţa Ialomiţa – Dunăre.

23

Fig.21. 1 – ROSCI 0278 Borduşani Borcea, 2 – ROSPA0017 Canaralele de la Hârşova 3 – ROSPA0012 Braţul Borcea

Tipurile de habitate prioritare identificate în cadrul acestei Arii Speciale de Conservare:
– lacuri distrofice şi iazuri;
– râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention;
– stepe ponto – sarmatice
– zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba.
Ca specii de animale incluse în Anexa II a Directivei 43.1992 a Uniunii Europene amintim: Bombina bombina, Emys orbicularis.
I.4. ROSPA0120 Kogălniceanu – Gura Ialomiţei
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Kogălniceanu-Gura Ialomiţei are o suprafaţă de 6.894 ha, aflându-se în întregime pe teritoriul administrativ al judeţului Ialomiţa.
Principalele clase de habitate identificate în zonă sunt culturile (terenuri arabile) – 91% şi pădurile de foioase – 9%.
19

Fig.22. Localizarea ROSPA0120 Kogălniceanu – Gura Ialomiţei

Principalele obiective de interes prezente în interiorul aceste arii protejate sunt pădurile de foioase, care adăpostesc păsări caracteristice acestui tip de habitat: Sylvia nisoria, Dendrocopos medius, Dendrocopos syriacus (specii cu statut de conservare oferit de Anexa I a Directivei Păsări 147/2007 a Uniunii Europene şi Anexa 3 a OUG 57/2007).
Merită menţionate de asemenea şi cele 3 exemplare de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) declarate monumente ale naturii.
Importante sunt şi zonele de orezărie, care adăpostesc specii de păsări protejate: Egretta garzetta, Ardea alba, Tringa glareola, Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Charadrius alexandrinus, Platalea leucorodia, Plegadis falcinellus, Ciconia ciconia, Ciconia nigra.

52839

Fig.23. Quercus pedunculiflora – Monumente ale naturii (foto original)

3Fig.24. Ardea cinerea, Egretta garzetta şi Vanellus vanellus (foto original)

7Fig.25. Ciconia nigra (foto original)

30Fig.26. Gallinula chloropus (foto original)

31Fig.26. Gallinula chloropus (foto original)

I.5. ROSPA0111 Berteştii de Sus – Gura Ialomiţei
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Berteştii de Sus – Gura Ialomiţei are o suprafaţă de 6.890 ha, desfăşurându-se pe teritoriul judeţelor Ialomiţa (57%) şi Brăila (43%),
fiind încadrată în regiunea biogeografică stepică a Câmpiei Române.
Principalele clase de habitate identificate în cadrul ariei protejate sunt: culturi (terenuri arabile) – 63%, păduri de foioase – 27%, mlaştini – 4%, vii şi livezi – 3%, alte terenuri arabile– 3%.
42Fig.28. Localizarea ROSPA0111 Berteştii de Sus – Gura Ialomiţei

Zonei i-a fost tribuit statutul de arie protejată datorită faptului că oferă resurse trofice, locuri de cuibărit şi odihnă unor specii de păsări incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene, respectiv Anexa 3 a OUG 57/2007, printre care se numără: Circus aeruginosus, Falco vespertinus, Anthus campestris, Emberiza hortulana, Ciconia ciconia, Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Tringa glareola, Philomachus pugnax.
Pe teritoriul ROSPA0111 Berteştii de Sus – Gura Ialomiţei şi ROSPA0120 Kogălniceanu – Gura Ialomiţei se suprapune şi Aria Specială de Conservare ROSCI 0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei – Mihai Bravu.

20

Fig.29. 1 – ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei – Miha Bravu
2 – ROSPA0111 Berteştii de Sus – Gura Ialomiţei
3 – ROSPA0120 Kogălniceanu – Gura Ialomiţei

ROSCI00389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei – Mihai Bravu are o suprafaţă de 3.449 ha, desfăşurându-se pe teritoriul judeţelor Ialomiţa (95%) şi Brăila (5%).
Tipurile de habitate pentru care această zonă a intrat sub statut de protecţie şi conservare sunt: pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto – sarmatice, comunităţi cu Salicornia sp. şi alte specii anuale care colonizează terenurile umede şi nisipoase.
Pe lângă habitatele prioritare identificate, în această arie, beneficiază de statut de protecţie şi o serie de specii vegetale: Suaeda maritima, Artemisia santonicum, Trifolium fragiferum şi animale: Spermophillus citellus, Bufo bufo, Sympetrum sanguineum.
I.7.ROSPA0002 Allah Bair – Capidava
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Allah Bair – Capidava are o suprafaţă de 11.645 ha, desfăşurându-se pe teritoriul judeţelor Ialomiţa (23%) şi Constanţa (77%), fiind inclusă în regiunea biogeografică stepică. Zona cuprinde teritoriul cel mai înalt al Dobrogei Centrale – Dealul Allah Bair şi teritorii mai joase, inclusiv Ostroavele Dunării.
Principalele clase de habitate din cadrul ariei protejate sunt: culturi (terenuri arabile) – 46%, păduri de foioase – 22%, păşuni – 13%, râuri, lacuri – 8%, alte terenuri arabile – 6%, păduri de amestec – 3%, vii şi livezi – 2%.
Suprafaţa continentală a ariei protejate cuprinde un mozaic de habitate, dominat de culturi agricole şi pajişti stepice, între care sunt intercalate plantaţii de foioase şi conifere (Pinus nigra austriaca), dar şi păduri de şleau. Pe suprafeţe destul de reduse se găsesc şi zăvoaie naturale de plop şi salcie.
21

Fig.30. Localizarea ROSPA0002 Allah Bair – Capidava

Printre speciile de păsări incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene şi Anexa 3 a OUG 57/2007 pe baza cărora zona a intrat sub statut de protecţie se numără şi: Tadorna ferruginea, Phalacrocorax pygmeus, Botaurus stellaris, Burhinus oedicnemus, Bubo bubo, Caprimulgus europaeus, Calandrella brachydactyla, Oenanthe pleshanka, Ficedulla albicollis, Ficedula parva, Buteo ruffinus, Aquila pomarina, Hieraaetus pennatus, Pernis apivorus, Pelecanus onocrotalus.
I.8. ROSPA0005 Balta Mică a Brăilei
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Balta Mică a Brăilei are o suprafaţă de 25.856 ha, desfăşurată pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (4%) şi Brăila (96%), inclus în regiunea biogeografică stepică.
Principalele tipuri de habitate identificate în cadrul zonei protejate sunt: păduri de foioase – 37%, mlaştini – 23%, râuri, lacuri – 19%, pajişti naturale, stepe – 11%, culturi (terenuri arabile) – 7%, habitate de păduri (păduri de tranziţie) – 3%.
Teritoriul cuprinde Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, fiind situat în zona inundabilă a Dunării, între Câmpia Brăilei şi Insula Mare a Brăilei, cuprinzând cursul Dunării, salba de ostroave, zona de vărsare a râului Călmăţui şi orezăriile din nordul acestuia. Zona este puternic influenţată de variaţiile de nivel ale apelor Dunării, astfel încât la cote mari, ostroavele sunt inundate.

26
Fig.31. Localizarea ROSPA0005 Balta Mică a Brăilei

Zona este una utilizată ca teritoriu de hrănire, loc de cuibărit şi de odihnă de specii de Anatidae, Ardeidae, Treskiornithidae, dar şi de specii protejate de răpitoare diurne: Aquila pomarina, Circus aeruginosus, Falco vespertinus, Milvus migrans, Haliaeetus albicilla.

În interiorul ROSPA0005 Balta Mică a Brăilei este localizat atât Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, cât şi Aria Specială de Conservare ROSCI 0006 Balta Mică a Brăilei. Aceasta din urmă se întinde pe o suprafaţă de 20.872 ha, dintre care mai puţin de 1% se află pe teritoriul judeţului Ialomiţa.

45
Fig.32. 1 – ROSCI0006 Balta Mică a Brăilei
2 – ROSCI0005 Balta Mică a Brăilei

Această Arie Specială de Conservare a intrat sub statut de protecţie pentru habitatele prioritare pe care le găzduieşte (habitate incluse în Anexa I a Directivei Habitate 43/1992 a Uniunii Europene):
– comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin;
– pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis);
– râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention;
– pajişti cu Molinia sp. pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caerulae);

– pajişti aluviale cu Cnidion dubii;

– păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Franxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
– zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba;
– galerii ripariene şi tufărişuri (Nerio – Tamaricetea şi Securinegion tinctoriae);
– ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoëto – Nanojuncetaea).
Printre speciile de animale prioritare (incluse în Anexa II a Directivei Habitate 43/1992 a Uniunii Europene), identificate în perimetrul ROSCI0006 Balta Mică a Brăilei se numără şi: Lutra lutra, Emys orbicularis, Bombina bombina, Triturus dobrogicus, Alosa tanaica, Rhodeus amarus, Misgurnus fossilis, Aspius aspius.
Alte specii importante de plante: Achillea setacea, Butomus umbellatus, Cardaria draba, Elymus elongatus, Iris pseudacorus, Mentha aquatica, Nymphaea alba, Nymphaea candida, Potamogetum natans, Sagittaria sagittifolia, Suaeda maritima, Puccinellia limosa şi animale: Accipenser stellatus, Accipenser ruthenus, Huso huso, Hyla arborea, Cricetus cricetus, Mustela nivalis, Ondatra zibethica, Felis silvestris, Capreolus capreolus, Meles meles, Vulpes vulpes.
I.9. ROSPA0044 Grădiştea – Căldăruşani – Dridu
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Grădiştea – Căldăruşani – Dridu are o suprafaţă de 6.442 ha, desfăşurată pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (22%) şi Ilfov (78%).
Principalele tipuri de habitate identificate în cadrul zonei protejate sunt: păduri de foioase – 45%, culturi (terenuri agricole) – 26%, râuri, lacuri – 16%, păşuni – 11%, mlaştini – 2%.
Lacul Căldăruşani este un liman fluviatil cu lungimea de 6 m şi adâncimea de 5 m, pădurea din jurul lui fiind formată din specii de stejar, plop, sălcii.
Dintre speciile de păsări incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene şi Anexa 3 a OUG 57/2007, pe baza cărora zona a intrat sub statut de protecţie, fac parte şi: Mergus albellus, Porzana parva, P. porzana, Ixobrychus minutus, Botaurus stellaris, Nycticorax nycticorax, Egretta garzetta, Ardea alba, Ciconia ciconia, Cygnus cygnus, Phalacrocorax pygmeus. Acestora li se adaugă specii de Anatidae prezente în zonă cu efective semnificative: Anas acuta, A.clypeata, A. crecca, A. penelope, A. querquedula, A. strepera, Aythya ferina, A. fuligula, dar şi specii de Passeriforme, precum: Erithacus
rubecula, Luscinia luscinioides, Muscicapa striata, Motacilla flava, Phylloscopus collybita, P. trochilus, Saxicola rubetra, S. torquata.

15

 Fig.33. Localizarea ROSPA0044 Grădiştea – Căldăruşani – Dridu

I.10. ROSPA0006 Balta Tătaru
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Balta Tătaru are o suprafaţă de 9.981 ha, desfăşurându-se pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (14%) şi Brăila (86%), înscriindu-se în regiunea biogeografică stepică.
Principalele tipuri de habitate identificate în zonă sunt: culturi (terenuri arabile) – 64%, mlaştini – 22%, păduri de foioase – 8%, râuri, lacuri – 6%. Lacurile care se găsesc în cadrul ariei sunt: Tătaru, Plaşcu şi Chioibăşeşti, care datorită salinităţii ridicate nu îngheaţă peste iarnă, oferind astfel resurse şi refugiu speciilor de păsări. Pădurile care fac parte din ROSPA0006 sunt: Colţea şi Tătaru.
Aria este importantă pentru coloniile de Himantopus himantopus, Recurvirostra avosetta, Glareola pratincola şi Falco vespertinus care cuibăresc în zonă. Alături de aceste specii protejate (incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene şi în Anexa 3 a OUG 57/2007) merită menţionate şi: Aythya nyroca, Ardea purpurea, Botaurus stellaris, Ixobrychus minutus, Branta ruficollis, Pelecanus onocrotalus, Pelecanus crispus,
Phalacrocorax pygmeus, Buteo ruffinus, Circus aeruginosus, Calandrella brachydactyla, Melanocorypha calandra.

9

 Fig.34. Localizarea ROSPA0006 Balta Tătaru

I.11. ROSPA0118 Grindu – Valea Măcrişului
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Grindu – Valea Măcrişului are o suprafaţă 3.258 ha, fiind situat în întregime pe teritoriul judeţului Ialomiţa, în regiunea biogeografică stepică.
Principalele tipuri de habitate întâlnite în zonă sunt: culturi (terenuri arabile) – 93% şi păşuni – 7%.
Speciile de păsări, pe baza cărora situl a intrat sub statut de protecţie (incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene şi Anexa 3 a OUG 57/2007) sunt: Falco vespertinus, Anthus campestris, Melanocorypha calandra, Emberiza hortulana, Lanius minor, Coracias garrulus.

14

 Fig.35. Localizarea ROSPA0118 Grindu – Valea Măcrişului

I.12. ROSPA0112 Câmpia Gherghiţei
Aria Specială de Protecţie Avifaunistică Câmpia Gherghiţei are o suprafaţă de 7.588 ha, desfăşurându-se pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (55%), Prahova (27%) şi Buzău (18%), având elemente încadrate în regiunile biogeografice stepică, respectiv continentală.
Tipurile principale de habitate identificate în zonă sunt: culturi (teren arabil) – 48%, păşuni – 21%, râuri, lacuri – 21%, mlaştini – 5%, stâncării, zone sărace în vegetaţie – 3% şi alte terenuri arabile – 2%.
În zonă, lacurile Boldeşti – Grădişte, Sălciile şi Fulga sunt reprezentative ca arii de reproducere, hrănire şi odihnă a speciilor de păsări. Printre speciile care folosesc zona ca arie de reproducere se numără şi: Aythya nyroca, Platalea leucorodia, Plegadis falcinellus, Egretta garzetta, Nycticorax nycticorax, Ardea purpurea, Recurvirostra avosetta, Circus aeruginosus.
În perioada de pasaj, zona este tranzitată de specii precum: Pelecanus crispus, Pelecanus onocrotalus, Circus cyaneus, Circus pygargus, Ciconia ciconia.

13

 Fig.36. Localizarea ROSPA0112 Câmpia Gherghiţei

II. Arii Speciale de Conservare
II.1. ROSCI 0290 Coridorul Ialomiţei
Aria Specială de Conservare Coridorul Ialomiţei are o suprafaţă de 26.727 ha, desfăşurându-se pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (72%) şi Prahova (28%), cuprinzând culoarul văii Ialomiţei din aval de confluenţa cu Prahova, până la vărsare în Dunăre, la care se adaugă şi partea din amonte a culoarului Prahovei şi Teleajănul, dar şi o serie de trupuri de pădure (de stejar brumăriu, sălcii şi plopi) situate de-a lungul cursurilor de apă.
Situl reprezintă cel mai important culoar ecologic care străbate Câmpia Bărăganului, cu o dezvoltare de la vest la est, legând Subcarpaţii şi Câmpia Ploieştiului de Dunăre, Ialomiţa fiind singurul râu alohton din Bărăgan. Astfel, Ialomiţa şi afluenţii săi (Prahova şi Teleajăn)
conectează lunca Dunării cu zona de câmpie forestieră şi colinară, străbătând zona cea mai aridă a ţării.
Tipurile de habitate prioritare identificate pe teritoriul acestei arii protejate sunt:
– păduri dacice destejar şi carpen;
– zăvoiaie cu Salix alba şi Populus alba;
– păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
– vegetaţie de silvostepă euro-siberiană cu Quercus spp.;
– tufărişuri de foioase ponto-sarmatice;
– comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin;
– cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie de Ranunculion fluitantis şi Callitricho – Batrachion;
– râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention.

6

 Fig.37. ROSCI0290 Coridorul Ialomiţei (contur albastru)

Speciile de animale protejate, incluse în Anexa II a Directivei Habitate 43/1992 a Uniunii Europene, identificate în cadrul ROSCI0290 sunt: Spermophillus citellus, Castor fiber, Lutra lutra, Bombina bombina, Emys orbicularis, Triturus cristatus.
II.2. ROSCI 0022 Canaralele Dunării
Aria Specială de Conservare Canaralele Dunării are o suprafaţă de 25.943 ha, desfăşurându-se pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (22%), Constanţa (51%) şi Călăraşi (27%).
Printre habitatele prioritare conservate în cadrul acestei arii protejate amintim:
– ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetaţie bentonică de specii de Chara;
– tufărişuri de foioase ponto – sarmatice;
– stepe ponto – sarmatice;
– vegetaţie de silvostepă eurosiberiană şu Quercus spp.;
– păduri balcano – panonice de cer şi gorun;
– zăvoiae cu Salix alba şi Populus alba;
– lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie de tip Magnopotamion sau Hydrocharition.
Bine reprezentate sunt şi habitatele de stâncărie (calcare) şi cele cu vegetaţie de margini de apă, Dunărea reprezentând un factor extrem de important şi determinant al faunei şi florei locale.

10
Fig.38. Localizarea ROSCI0022 Canaralele Dunării

Speciile de animale, incluse în Anexa II a Directivei Habitate 43/1992 a Uniunii Europene, care beneficiază de statut de protecţie şi conservare în cadrul ROSCI0022.
Canaralele Dunării sunt: Lutra lutra, Bombina bombina, Emys orbicularis, Testudo graeca, Triturus dobrogicus, Alosa immaculata, Gobio albipinnatus, Gobio kessleri, Misgurnus fossilis, Rhodeus amarus, Eudontomyzon mariae, Sabanejewia aurata.
Speciile de plante protejate conform aceleiaşi Directive sunt: Moehringia jankae şi Campanula romanica, la care se adaugă şi alte specii importante, precum: Allium saxatile, Iris suaveolens, Ornithogalum amphibolum, Thymus zygioides, Periploca graeca, Paliurus spina-christi, Galega bulbifera.
II.3. ROSCI 0319 Mlaştina de la Feteşti
Aria Specială de Conservare Mlaştina de la Feteşti are o suprafaţă de 2.020 ha, fiind situată pe teritoriul administrativ al judeţelor Ialomiţa (34%) şi Călăraşi (66%).
Această arie a intrat sub statut de protecţie în special pentru habitatele de zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba pe care le găzduieşte, dar şi pentru populaţiile de Lutra lutra, Bombina bombina, Emys orbicularis şi Triturus dobrogicus.
11

Fig.39. 1 – ROSCI 0319 Mlaştina de la Feteşti, 2 – ROSPA 0012 Bratul Borcea

III. Alte obiective protejate
III.1. Pădurea de stejari seculari –monument al naturii –comuna Alexeni
Arie protejată situată pe izlazul comunal al comei Alexeni, judeţul Ialomiţa, cu o suprafaţă de 37,44 ha, cuprinde un număr de 56 de stejari seculari (printre aceştia a fost identificată şi specia Quercus cerris, rar întâlnită în judeţul Ialomiţa), cu o vârstă cuprinsă între 25 şi peste 200 de ani. De asemenea, în incinta fostului CAP Alexeni se află un stejar (Quercus robur) secular cu o vârstă de peste 350 ani, aceasta incluzându-l pe lista celor mai bătrâni arbori de pe teritoriul judeţului Ialomiţa.
8

Fig.40. Localizarea Pădurii de stejari seculari de la Alexeni – monument al naturii

III.2. Rezervaţia naturală Lac Rodeanu
Arie protejată situată pe teritoriul administrativ al comunei Jilavele, are o suprafaţă de 51 ha, cu o formă aproximativ circulară, cu diametrul de 1,1 km, adâncime cuprinsă între 0,2 – 1,5 m şi o salinitate care variază între 25g/l în anii secetoşi la 6 g/l în sezoanele cu precipitaţii abundente. Numărul speciilor de păsări care utilizează resursele acestei zone este
estimat a fi de 45, printre care se numără şi specii cu statut de protecţie, incluse în Anexa I a Directivei Păsări 147/2009 a Uniunii Europene: Aythya nyroca, Platalea leucorodia, Plegadis falcinellus, Egretta garzetta, Nycticorax nycticorax, Tringa glareola, Philomachus pugnax, Circus aeruginosus.

2
Fig.41. Localizarea Rezervaţiei Naturale Lac Rodeanu, comuna Jilavele

III.3. Rezervaţia naturală Canton Hăţiş – Stelnica

Rezervaţia naturală Canton Hăţiş – Stelnica are o suprafaţă de 6,4 ha, fiind situat în comuna Stelnica, judeţul Ialomiţa. Obiectivele protejate sunt reprezentate de exemplare deosebite de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), cu vârste cuprinse între 150 – 300 de ani. În acelaşi timp, rezervaţia naturală are şi regim de rezervaţie genetică.

12

 Fig.42. Localizarea Rezervaţiei Naturale Canton Hăţiş – Stelnica

IV. Bunuri de patrimoniu natural în regim de protecţie şi conservare
IV.1. Arborele de lalea (Liriodendron tulipifera) – monument al naturii din municipiul Feteşti – incinta Şcolii nr.7.;
IV.2. Paltan secular (Platanus acerifolia) – monument al naturii din satul Maia, comuna Brazii;
IV.3. Două exemplare de salcâm japonez (Sophora japonica) – monumente ale naturii din satul Maia, comuna Brazii – incinta bisericii;
IV.4. Două exemplare de stejar secular (Quercus robur) – monumente ale naturii din municipiul Slobozia – incinta Şcolii nr.3.;
IV.5. Gingko biloba – monument al naturii, municipiul Slobozia;
IV.6. Saşe exemplare de arbori seculari: 4 exemplare de platan (Platanus acerifolia), 3 exemplare de stejar (Quercus robur) şi 1 exemplar de castan porcesc (Aesculus hippocastanum) – comuna Manasia – incinta parc conac Hagianoff.

Menţionăm faptul că informaţiile redate în acest material reprezintă în parte rezultatele cercetărilor proprii ale autorilor, desfăşurate în ariile protejate din judeţul Ialomiţa, restul datelor fiind preluate din formularele standard aferente ROSPA şi ROSCI din judeţ.
Fotografiile prezentate aparţin în întregime autorilor acestui material.
Hărţile prezentate au fost descărcate din aplicaţia Google Earth sau au fost preluate de pe site-ul oficial ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului – Clearinghouse Mechanism for the Rio Convention – Implementation in Romania (http://biodiversitate.mmediu.ro/rio/natura2000 şi http://natura2000.mmediu.ro ), respectiv site-ul oficial Natura 2000 pentru România (http://dev.adworks.ro/natura/situri/).