Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, cel care avea să își pună profund amprenta asupra devenirii României moderne, s-a născut la data de 20 aprilie 1839, la Baden-Württemberg, în familia princiară a Germaniei.
După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1866, este ales domnitor al României. Ajunge în țară sub un nume fals (din cauza opoziției Imperiului Habsburgic) și urcă pe tron pe 10 mai 1866. Este domnitor până în 1883, când devine Rege al României independente.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei)[10], iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
S-a impus în viața politică a vremii drept un rege cu o clarviziune ascuțită, care a stat deasupra intereselor partidelor politice și care a urmărit întotdeauna interesul national. Se stinge din viață la 10 octombrie 1914, la puțin timp după ce Consiliul de Coroană a decis neutralitatea țării în Primul Război Mondial, decizie pe care, ca rege constituțional, a acceptat-o, deși era împotriva propriilor convingeri. A fost urmat la tron de nepotul său, Regele Ferdinand (1914 – 1927).
În colecția Muzeului Județean Ialomița există bustul Regelui Carol I, executată în bronz de celebrul sculptor român Frederic Stork, în anul 1910!
 
(20 aprilie 2024)