
Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României de trei ori: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.
Redeschiderea ,,Problemei Orientale“ prin răscoala Bosniei și Herțegovinei în 1875, urmată de cea a Bulgariei și Serbiei și Muntenegrului în 1876, a oferit momentul favorabil pentru rezolvarea problemei independenței de către România.
Constituția otomană din 1876 care definește România ”provincie privilegiată a Imperiului” provoacă o violentă dezaprobare la București. În condițiile unui iminent război ruso-turc, Carol I se apropie de Rusia, la 4 aprilie 1877 fiind semnată o Convenție prin care armata rusă tranzita teritoriul românesc, respectând integritatea țării. La 21 aprilie 1877 turcii au bombardat Brăila, Calafat, Oltenița, Bechet, Călărași. Artileria română a bombardat Vidinul, la 15 mai, Carol rostind celebra propoziție: ”Asta-i muzica ce-mi place!” A apărut astfel, o stare de război cu turcii. Pe 29 aprilie 1877 a fost votată în Parlamentul României starea de război cu Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu rostea în Parlamentul României un istoric discurs:”Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare’’.
Ziua de 9 mai este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial.
În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.
Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Steagul Uniunii Europene cuprinde 12 stele care formează un cerc. Numărul de stele reprezintă perfecțiunea și unitatea statelor membre. Moneda unică europeană este EURO. Deviza UE: In varietate concordia (lat.) – Unitate în diversitate. Simfonia a 9-a a lui Beethowen a fost aleasă ca imn al UE, pentru a celebra valorile comune.
Ziua de 9 mai a fost marcată la Muzeul Județean printr-o activitate intitulată ,,Sărbătorim Ziua Europei prin culoare”, în cadrul parteneriatului dintre muzeu și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI IALOMIȚA, respectiv Centrul de Plasament nr. 2 Slobozia.
Relații cu publicul,
Roxana Popa Muzeul Județean Ialomița