
Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină. Farmecul deosebit al Paștelui este dat de semnificația religioasă, dar și de tradiții. Creștinii din lumea întreagă se pregătesc printr-un întreg ritual să sărbătorească Paștele.
Această sărbătoare cade întotdeauna la începutul primăverii, anotimpul cel mai frumos și mai plăcut, când toata natura revine la viață.
Românii așteaptă sărbătoarea aceasta, după un post îndelungat, cu mare dor și bucurie, și caută în același timp ca locuințele lor să fie curate și cu toate pregătirile făcute.
În cadrul proiectului „Tradiții și obiceiuri pascale” derulat în perioada 26-29 aprilie 2021, Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Junior”, cadrele didactice și preșcolarii implicați în proiect și-au propus să omagieze această sfântă sărbătoare prin activități care să îmbine cât mai armonios utilul cu plăcutul, construind noi produse, utilizând toate formele de învățare: Jocul, învățarea, munca și creația.
În cadrul acestui proiect educațional preșcolarii de la GPP Junior au pictat figurine din ipsos ce reprezentau iepurași realizați din ipsos și lut.
Scopul acestui atelier a fost de a promova tradițiile și obiceiurile pascale, cultivarea și valorificarea potențialului creator și a sensibilității artistice a elevilor;
Expoziția poate fi vizualizată pe pagina de facebook a instituției: https://www.facebook.com/muzeul.judeteanialomita
Relații cu publicul,
Roxana Popa
Muzeul Județean Ialomița