
EXPONATUL LUNII: Ion ZUPCU, January 11, 2000, fotografie din colecția de artă a Muzeului Județean Ialomița.
Ion Zupcu este un artist fotograf născut în Slobozia, în anul 1960. Inițial a studiat fotografia în țară, în 1982, ulterior emigrând în Statele Unite ale Americii. În anul 1993 a început să studieze la International Center for Photography din New York, unde a fost influențat cu precădere de opera lui Ansel Adams.
Primul său proiect care a atras atenția a constat într-o serie de fotografii natură moartă cu flori. Următorul proiect a implicat fotografierea de mici scene compuse din flori, hârtie decupată și cuburi pictate, reușind să încorporeze abstractul, sculptura și pictura în fotografiile sale.
Începând cu anul 2000 și până în prezent, a expus în numeroase galerii din New York, Boston, Philadelphia, Gualala, Lexington, Tucson, Atlanta, Hollywood, Hong Kong, Londra etc.
În anul 2006, Muzeul Județean Ialomița a găzduit o expoziție de artă fotografică, în patrimoniul acestuia intrând, cu această ocazie, o serie de fotografii ale autorului, inclusiv January 11, 2000, fotografia care face obiectul Exponatului lunii.
Așa că Muzeul Județean Ialomița vă așteaptă cu o provocare: în liniștea muzeului, în fața acestei fotografii, care sunt gândurile voastre?
Ce văd eu?
O fotografie lipsită de culoare… Dincolo de forme, lumină-întuneric, clar-obscur, contururi nete, tăiate ori destrămate, pierdute unele într-altele, imagini umbrite, mătăsoase, fără cusur.
Obiectele plutesc într-un amestec de lumină și umbră, într-un spațiu nesupus gravitației ori timpului.
O amorțire, un echilibru mă fac să ascult tăcerea; respir adierea difuză de raze și o fac parte din mine. În mine și dinspre mine, un amestec de contururi, un nesfârșit amestec de umbre ce pune totul în mișcare, asemenea zilei și a nopții‒un echinocțiu în afară și altul înăuntrul meu.
Tu ce vezi?
Cătălina Cernău-muzeograf
Sursă date biografice: https://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Zupcu
